Potrivit statisticii oficiale, industria prelucrătoare a crescut în volum de activitate cu 30% în luna mai, față de aprilie (lună integrală sub stare de urgență) dar pe primele cinci luni acesta tot a fost cu 20% mai mic față de anul trecut. În încasări, criza este atenuată de creșterea prețurilor, așa că acestea sunt cu 15% mai mici.

Din acest punct de vedere, industria energetică stă mult mai prost, pentru că la o reducere a volumului de activitate de doar 10% în industria extractivă și de 7% în producția de energie, pe primele cinci luni încasările au scăzut cu 17%, respectiv cu 30%, în principal din cauza ieftinirii țițeiului dar și a scăderii tarifelor de furnizare.

Într-o analiză mai amplă, publicată pe blogul BNR, Csaba Bálint, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Centrale, anticipa această revoluție pentru a conchide că “efectele negative ale pandemiei asupra economiei românești au fost deosebit de dure. Contracțiile înregistrate în lunile martie și aprilie sunt mult mai severe decât cele din criza anterioară. Însă, această imagine sumbră trebuie completată cu știri pozitive.

Pare că vârful crizei a fost deja depășit, evoluție confirmată de indicatorii de încredere (Grafic 15), revenirea cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul, dar și alte informații timpurii (cum ar fi diverși indicatori ai mobilității). În același timp, o oprire bruscă (“sudden stop”) asociată unor dificultăți de finanțare a cheltuielilor publice, precum cea din criza precedentă a fost evitată, iar începând din ultima decadă a lunii martie condițiile financiare în ansamblu au început să se detensioneze cu efecte potențiale favorabile asupra activității economice.”

Surse: Comunicate INNSE, Blogul BNR

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday