Anunțul a venit în ziua în care India a raportat un bilanț zilnic record, de peste 150 de mii de cazuri noi și peste 800 de decese. Până acum cele mai multe doze au fost administrate angajaților din domeniile esențiale și celor peste 60 de ani. Peste 90 de milioane de persoane au primit o singură doză, iar peste 11 milioane au primit două doze.

Autoritățile și-au propus să imunizeze 250 de milioane de oameni până în iulie, dar experții consideră însă că India ar trebui să-și intensifice campania de vaccinare în acest sens, mai ales în zonele cu transmitere ridicată și în statele în care se organizează alegeri în curând. Bhramar Mukherjee, biostatistician la Universitatea din Michigan, a declarat pentru BBC că India trebuie să administreze 10 milioane de injecții zilnic, “în loc să fie mulțumită cu trei milioane de doze pe zi”. 

Pentru a-și asigura numărul necesar de doze, autoritățile indiene au decis suspendarea temporară a exporturilor de AstraZeneca, vaccin produs de cel mai mare producător din India, Serum Institute of India. Autoritatea de reglementare a medicamentelor din țară a aprobat a două vaccinuri, cel dezvoltat de AstraZeneca cu Universitatea Oxford și cel produs de firma indiană Bharat Biotech (Covaxin).

De la începutul pandemiei, în India au fost confirmate peste 12 milioane de cazuri și peste 167 de mii de decese, fiind a treia cea mai afectată țară din lume după Statele Unite și Brazilia.

India desfășoară, de câteva decenii, unul dintre cele mai ample programe de imunizare din lume, vaccinând zeci de milioane de persoane, inclusiv nou-născuți și femei însărcinate, împotriva a diferite boli. Astfel, experții au considerat că este țara cea mai pregătită din lume pentru această provocare. Însă, campania a avut un ritm mult mai lent din cauza scepticismului legat de vaccin, precum și a lipsei de conștientizare în rândul celor săraci sau din zonele rurale.

Sursă alternativă: BBC

Foto: Dreamstime/Manoej Paateel 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday