Update: Statele Unite neagă informația. ”Nu există niciun adevăr în afirmațiile ruse despre operațiunile noastre în apele lor teritoriale”, a declarat purtător de cuvânt al armatei americane. ”Nu voi comenta despre locația precisă a submarinelor noastre, dar zburăm, navigăm și operăm în siguranță în apele internaționale”, a declarat acesta.

Conform Ministerului Apărării din Rusia, o fregată a alungat un submarin american din apele sale teritoriale din Pacific, după ce submarinul a ignorat ordinul de a ieși la suprafață.

Submarinul a fost observat în apropierea insulelor Kurile sâmbătă dimineața, acolo unde Rusia desfășura exerciții navale cu flota sa din Pacific, și i s-a ordonat să iasă imediat la suprafață. Conform ministerului rus, ordinul a fost ignorat de echipajul submarinului american, ceea ce a determinat echipajul fregatei Mareșal Shaposhnikov să folosească ”mijloace corespunzătoare” nespecificate pentru a-l determina să părăsească imediat zona. ”Submarinul american a părăsit apele teritoriale ale Rusiei la viteză maximă”, precizează Ministerului Apărării din Rusia.

Statele Unite nu au comentat informația.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday