UPDATE 3: Infotrafic transmite că circulația rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers ale DN Centura București, la kilometrul 27+300 de metri, în zona incendiului produs la Remat Glina, județul Ilfov, acesta fiind lichidat în mare parte, se mai acționează doar localizat, fără a mai fi impuse restricții de circulație. Valorile de trafic se mențin însă ridicate. Până la acest moment al investigațiilor nu au rezultat victime, ci pagube materiale. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei producerii incendiului.

UPDATE 2: DSU arată că incendiul a fost localizat și în prezent se manifestă pe o suprafață de o mie de metri pătrați, fără posibilitatea de a se propaga. 

În aceste momente, sunt prezente la fața locului 13 autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și o autospecială de descarcerare. Limitări asupra posibilității de realimentare cu apă.

UPDATE: Într-o postare pe Facebook, fostul șef al Gărzii de Mediu spune că fumul de la Glina este de ”4500 de ori mai toxic decât cel provenit de la arderea lemnului”.

În fiecare zi intră în țară 1000 de mașini SH. Rablele existente sunt dezmembrate cu sutele zilnic și nu există o industrie care să facă ceva cu aceste interioare. Cele mai multe sunt incinerate, îngropate sau aruncate pe câmpuri”, a precizat Octavian Berceanu.

Incendiu la un centru de colectare și reciclare deșeuri în Glina. Ard caroserii de autoturisme și material lemnos. Acționează nouă autospeciale de stingere. Sunt degajări mari de fum. Recomandăm evitarea zonei pentru a facilita deplasarea autospecialelor de intervenție”, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

În acest moment incendiul se manifestă pe o suprafață de 200 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Acționăm cu noua autospeciale, însă este posibil să le suplimentăm. Vă mai informez că în urmă cu 5 minute a fost emisă o avertizare prin RO-Alert. Până acum nu sunt persoane rănite, se verifică dacă în incintă erau angajați”, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București, pentru DIGI24.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers ale DN Centura București, din cauza unui incendiu produs la Remat Glina, județul Ilfov. Din primele verificări, nu au rezultat victime. Se fac cercetări pentru stabilirea cauzei producerii incendiului. Valorile de trafic sunt intense.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday