Institutul Național de Statistică arată că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele zece luni faţă de perioada similară din 2017 atât ca serie brută cu 5,4% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,9%.

Creşterea cu 5,9% se datorează vânzărilor de produse nealimentare (+6,8%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,8%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,5%).

În luna octombrie a acestui an, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 2,9% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,3%.  Creșterile vin ca urmare a creșterilor din vânzările de produse nealimentare (+5,1%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,8%) şi din vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,5%).

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 6,6% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,1%.

Analiza și datele integrale INS pot fi consultate aici.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday