• În luna mai 2022, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut față de mai 2021, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu +6,2%. Inflația ajunsese la 14,5% în luna mai.
  • Față de luna aprilie 2022, avansul este de doar +0,9%.

  • La începutul lunii mai, prețul carburanților crescuse la stațiile din România cu aproximativ 15 bani/litru în mai puțin de o săptămână, după anunțul Comisiei Europene privind un embargou treptat asupra importurilor de petrol și produse petroliere din Rusia. Această scumpire a continuat ulterior pe tot parcursul lunii mai.
  • În primele cinci luni ale anului, creșterea a fost cu +7,3% mai mare față de aceeași perioadă din 2021.
  • Creșterea anuală se datorează avansului înregistrat la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine
    specializate (+9,5%), vânzările de produse nealimentare (+6,3%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,2%).

Date/Grafice: INSSE

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday