Înalta Curte anunță că se conformează deciziei CCR și schimbă completurile de cinci judecători. Tragerea la sorți a membrilor va avea loc mâine.

Tragerile la sorți vor avea loc în ședință publică, pe data de 9 noiembrie, de la ora 10:00, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al Înaltei Curți. 

„La data de 9 noiembrie 2018orele 10:00, la sediul Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Sala Secţiilor Unite, vor avea loc în ședință publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor Completelor de 5 Judecători pentru anul 2018, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României din data de 7 noiembrie 2018 prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte”.

Ședința este organizată în contextul deciziei Curţii Constituţionale a României din data de 7 noiembrie, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorți a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.207/2018”, se arată în decizia CCR.

 

Folosim cookies