IBM explică faptul că noile cipuri au o eficiență cu 45% mai mare decât generația anterioară, pe 7 nanometri, și de asemenea folosesc și cu 75% mai puțină energie, ceea ce ar însemna că un telefon dotat cu această tip de componente nu va mai trebui încărcat zilnic, ci o dată la patru zile.

BBC notează că cipul de 2 nanometri ar trebui să devină standardul în următorii ani.

Cu toate acestea, ritmul de adoptare a noii generații de către producătorii de procesoare ar putea fi mai lent. Spre comparație, producătorul de procesoare de înaltă calitate AMD a adoptat standardul pe 7 nano abia în 2019, la patru ani după ce IBM l-a patentat.

Acest nou procesor poate fi considerat o revoluție. Am văzut producătorii de semiconductori trecând de la 14 nm la 10 nm la 7 nm, cel din urmă fiind o adevărată provocare pentru unii, a spus Peter Rudden, director de cercetare la IDC (International Data Corporation), o companie de cercetare și consultanță din domeniul IT. Rudden consideră că noile procesoare vor ajuta mult dezvoltatorii de inteligență artificială (AI), care pe lângă procesoare foloseau și acceleratoare grafice (plăci video) pentru a face față unor anumite sarcini.

Vestea vine în contextul unei crize internaționale de cipuri ce a forțat companiile auto să suspende producția de mașini. De asemenea, producătorii de smartphone-uri au avertizat că lansările de noi modele ar putea fi afectate. Totodată, componentele de PC-uri de ultimă generație, precum plăcile video, sunt extrem de greu de obținut, iar prețurile acestora au crescut.

Sursă: BBC.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday