“Vă atragem atenția că, în cazul în care într-un cămin va exista un număr ridicat de persoane care se vor infecta cu COVID-19, universitatea are posibilitatea să dispună evacuarea persoanelor nevaccinate din căminul respectiv, pentru a evita riscul răspândirii infecției”, anunță Direcția Servicii Studenți” a Universității Tehnice “Gheorghe Asachi”. Conducerea a luat această decizie în contextul numărului mare de cazuri noi de coronavirus identificate în ultimele săptămâni și a încurajat studenții cazați să se vaccineze.

“Centrul de vaccinare din campus are un program zilnic, de luni până vineri între 12.00 și 18.00, iar sâmbăta va fi deschis de la 10.00 la 16.00. Centrul funcționează în vestiarele de lângă terenul acoperit din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”, în apropiere de cantina studențească, situat imediat lângă dispensar. Studenții vor putea alege între vaccinul produs de Pfizer&BioNTech și Johnson&Johnson”, mai scrie Direcția.

În cazul studenților care au efectuat schema completă de vaccinare, li se va aplica o hologramă pe spatele legitimației care să le permită vizitarea colegilor din alte cămine, în intervalul orar 07.00-23.00 (permisă doar pentru persoanele care fac dovada vaccinării).

Municipiul Iași a depășit incidența de 6 la mie, astfel încât circulația celor nevaccinați este restricționată în weekend, magazinele se închid la ora 22, iar cinematografele, sălile de evenimente, restaurantele funcționează cu restricții de capacitate.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday