Potrivit autorităților, în jurul orei 14:45, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier în localitatea Andrășești, în care au fost implicate două autoturisme. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, în sprijin trei echipaje ale SAJ Ialomița.

În urma impactului au rezultat șase victime (3 copii minori și trei adulți) conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției, ulterior toate cele șase victime fiind preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru investigații medicale suplimentare.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday