View this post on Instagram

 

A post shared by Friends (@friends)

Friends: Reuniunea, din care vor face parte toți cei șase actori ai distribuției originale, trebuia să fie filmată acum un an, dar a fost amânată din cauza pandemiei. Astfel, episodul special a fost filmat mai devreme anul acesta, pe același platou al sitcom-ului original, în Los Angeles.

Pe lângă cei șase actori principali, Jennifer Aniston, Lisa Kudrow, Courteney Cox, David Schwimmer, Matt LeBlanc și Matthew Perry, HBO a anunțat că mai mult de 15 invitați speciali vor lua parte la episod, inclusiv foști membri ai distribuției precum Tom Selleck (Richard) și Maggie Wheeler (Janice). 

Lisa Kudrow, care a jucat-o pe Phoebe, a dezvăluit câteva detalii ale producției: Episodul nu va fi unul regizat, iar actorii nu vor juca rolurile lor din serial, ci doar va fi prezentată întâlnirea celor șase actori la un loc, ceea ce nu s-a mai întâmplat în fața ecranului din 2004, când serialul a luat sfârșit. Aceasta a mai adăugat și că locația va fi o cafenea, iar unele decoruri cunoscute vor fi expuse. 

Friends, care și-a încheiat cele 10 sezoane pe NBC în 2004, a fost unul dintre cele mai populare seriale TV din anii ‘90 și continuă să fie unul dintre cele mai vizionate show-uri pe platformele de streaming, la nivel mondial. 

Sursă: Sky News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday