Noile prevederi vizate de autorități sunt legate de protocolul privind schimburile comerciale ale Irlandei de Nord după Brexit. Boris Johnson vrea anuleze o parte din protocolul stabilit inițial, fapt ce a pus deja în pericol negocierile. Deși documentul cu noile propuneri nu a fost publicat încă, The Guardian notează că în principiu prevederile sunt concepute pentru a asigura acces nelimitat la marile piețe britanice comercianților din Irlanda de Nord.

Brandon Lewis, secretarul de stat al Irlandei de Nord a declarat în Camera Comunelor: „Da, acest lucru încalcă dreptul internațional într-un mod foarte specific și limitat”. Lewis le-a mai spus parlamentarilor că noua legislație, va „clarifica” prevederile pentru Irlanda de Nord și că a fost concepută „pentru a crea o plasă de siguranță în cazul în care negocierile nu ajung la o concluzie”. 

Documentul urmează să fie publicat în zilele următoare. Tot în acest context, șeful echipei juridice a Guvernului Boris Johnson a demisionat astăzi. Existau deja mai multe informații că premierul pune din nou în discuție tratatul de ieşire din UE, adoptat în ianuarie.

Fostul prim-ministru Theresa May a criticat planurile lui Johnsons, spunând că acesta pune în pericol reputația internațională a Marii Britanii: „Cum poate reasigura guvernul viitorii parteneri internaționali că se poate avea încredere în Regatul Unit să respecte obligațiile legale ale acordului în sine?”.

Sursă: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday