Proiectul privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul forței de muncă prevede majorarea cuantumului subvențiilor acordate angajatorilor de la 900 la 2,250 de lei. Acestea vor fi acordate celor care angajează tineri absolvenți ai unor insituții de învățământ, șomeri de peste 45 de ani, persoane cu handicap sau persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare. De asemenea, potrivit anunțului făcut de premierul Dăncilă la începutul ședinței de guvern va fi mărită şi prima de activare acordată şomerilor înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, de la 500 de lei la 1.000 de lei.

Potrivit Ordonanței de Urgență, angajatorii vor primi dacă încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 2.250 lei.

Cei care mențin ca angajați timp de cel puțin 18 luni şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sau șomeri de lungă durată vor primi aceeași sumă.

Prevederea se aplică și celor care încheie un contract de ucenicie: ,,Pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie angajatorul va primi o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie”.

Proiectul intergal aici. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday