Șeful Executivului a mai precizat că niciun județ nu mai este în scenariul roșu, iar campania de vaccinare se desfășoară într-un ritm susținut. ”București, Cluj, Timiș, Constanța, toate au peste 20% rată de vaccinare. Dacă atingem 5 milioane de persoane vaccinate, vom putea redeschide mai mult”, a mai declarat premierul.

Principalele declarații ale prim-ministrului:

  • Bucureștiul este sub incidența de 3 la mie, niciun județ nu mai este în scenariul roșu. M-am uitat pe date, se vede clar că accelerarea campaniei de vaccinare a avut un efect pozitiv.
  • La București, Cluj, Timiș, Constanța, toate au peste 20% rată de vaccinare. Cluj-Napoca 34%, București are 30%. În orașe avem un ritm puternic pe care trebuie să-l păstrăm. Dacă atingem 5 milioane de persoane vaccinate, vom putea redeschide mai mult.
  • Dacă atingem 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, vom putea redeschide mai mult. (La ce măsuri ne putem aștepta?) Pentru sezonul estival, putem să ne așteptăm să nu purtăm mască la plajă, la munte, în drumeții.
  • Putem să ne așteptăm la facilități pentru persoanele vaccinate. De exemplu, restaurante și hoteluri care funcționează la capacitate 100% pentru persoanele vaccinate. Putem vorbi și de evenimente private permise doar pentru cei vaccinați. (Vorbim și de nunți?) Da, am spus evenimente private doar cu persoane vaccinate. Nu avem o formulă, dar dezbatem o asemenea propunere.
  • Pentru renunțatul la mască, aș aștepta să vină 1 august și mai vedem atunci.
  • (La mare, s-ar putea vorbi despre deschiderea localurilor toată noaptea pentru persoane vaccinate?) Este nevoie de responsabilitate. Am văzut în weekend câțiva operatori economici neresponsabili. Voi avea o vizită la Constanța și o sa mai discutăm.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday