Update: Angela Merkel a declarat Alexei Navalnîi este victima unei tentative de omor cu agentul neurotoxic Novichok. Cancelarul german a mai precizat că Rusia trebuie să răspundă „întrebărilor dificile” legate de atacul împotriva criticului președintelui Vladimir Putin.

Testele toxicologice au arătat „dovezi fără echivoc” ale unui agent chimic neurotoxic din grupul Novichok, a spus purtătorul de cuvânt al guvernul german.

Novichok este numele dat unei serii de neurotoxine de a patra generație, produse în Uniunea Sovietică și Rusia între anii 1971 și 1993, ca arme chimice, conform Wikipedia. Cercetătorii sovietici care le-au creat susțin că ele sunt cei mai letali agenți toxici produși vreodată, unele versiuni fiind de cinci până la opt ori mai puternice decât VX.

Pe 19 august, opozantul se întorcea la Moscova cu avionul, când i s-a făcut rău. Purtătoarea sa de cuvânt anunța atunci că „cineva i-a pus otravă în ceai”. Trei zile mai târziu, Navalnîi a fost transferat la un spital din Berlin, unde este în continuare internat.

În urmă cu o săptămână, tot guvernul german anunța că „destul de probabil” Navalnîi a fost otrăvit, iar Angela Merkel a cerut Rusiei să investigheze cazul: “Cei responsabili trebuie trași la răspundere.” Autoritățile de la Moscova au răspuns că „nu consideră necesară investigația”.

Alexei Navalnîi este un critic constant al lui Vladimir Putin și un luptător împotriva corupției regimului acestuia. În iunie el a descris referendumul de schimbare a constituției ca fiind o lovitură de stat și a calificat partidul prezidențial Rusia Unită ca fiind unul de escroci și hoți.

Sursa: CNN, BBC.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday