Proiectul de Ordonanță a fost pus în dezbatere publică în noiembrie, iar în această după-amiază a fost adoptat de guvern. Ministrul de Interne a prezentat principalele modificări:

  • Se defineşte comportamentul agresiv* în conducerea vehiculelor pe drumurile publice. Cei care adoptă un astfel de comportament riscă amenzi între 580 – 725 de lei, dar și suspendarea permisului pentru 30 de zile. 
  • Dacă după un astfel de comportament, are loc un accident, vinovatul riscă o amendă între 870 – 1.160 lei și suspendarea permisului 60 de zile.
  • Regimul de circulație pe autostradă și înăsprirea sancțiunilor pentru comportamentul iresponsabil. Se sancționează circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor, cu o amendă prevăzută în clasa a patra de sancțiuni între 1.305 și 2.900 de lei și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
  • Suspendarea dreptului de a conduce timp de 120 zile pentru executarea pe autostradă a manevrelor de întoarcere sau mers înapoi.
  • Este trecută într-o clasă superioară de contravenții din clasa a doua în clasa a treia de sancțiuni fapta privind nerespectarea regulilor la depășire și neacordarea priorității, precum și majorarea perioadei de suspendare a permisului de la 30 la 60 de zile.
  • Se majorează perioada de suspendare a dreptului de a conduce de la 90 la 120 de zile în cazul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.
  • Este reglementat un nou prag de viteză, respectiv peste 70km/h față de limita legală, pentru depășirea căruia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile.
  • Se introduce o nouă contravenție pentru nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului.
  • S-a constatat o lipsă de eficiență a punctelor de penalizare aplicate, întrucât în situația depunerii plângerii contravenționale, termenul de prescripție a cumulului de puncte nu se suspendă.  De aceea se reglementează soluția de suspendare de drept a termenului de prescripție de 6 luni pentru cumulul de 15 puncte de penalizare până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
  • Se introduce interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.
  • A fost introdusă posibilitatea susținerii testului de verificare a cunoștințelor regulilor de circulație care permite reducerea perioadei de suspendare la orice serviciu al poliției rutiere de pe teritoriul României.
  • În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, regulamentul se modifică și se completează prin hotărârea guvernului. Va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Dispozițiile referitoare la contravenții intră în vigoare la 30 de zile de la publicare.

*Potrivit proiectului de ordonanță, sunt considerate comportamente agresive următoarele:

  • Deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens.
  • Folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație.
  • Circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia.
  • Pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday