Ministrul de Finanțe a anunțat că Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță de urgență privind cadrul general pentru înființarea de fonduri suverane. Guvernul urmează să adopte ulterior, prin hotărâre, înființarea Fondului și companiile de stat care vor fi preluate de acesta.
După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional proiectul de lege adoptat de Parlament privind Fondul Suveran de Investiții, liderii PSD și ALDE au convenit să înființeze Fondul prin ordonanță de urgență.
Liviu Dragnea anunța la începutul lunii că „Fondul Suveran de Investiții va fi înființat până la sfârșitul anului”, urmând ca guvernul să adopte o ordonanță de urgență în acest sens.
Întrebat despre obligativitatea companiilor de a respecta ordonanța 109 privind managementul corporativ, Eugen Teodorovici a răspuns că „da, trebuie respectate principiile acelei ordonanțe. Dar pentru discuția vis a vis de companii, care vor fi parte din fond, este o discuție ulterioară pe hotărârea de Guvern”.
Principalele declarații ale lui Eugen Teodorovici:
Fiecare fond suveran, pentru că vorbim de OUG pentru instituirea mai multor fonduri, va asigura sustenabilitatea unde este nevoie de investiții. Vor contribui la dezvoltarea economiei României.
Forma legală de organizare este aceea de societăți românești pe acțiuni, în condiții ce se vor stabili separat prin HG.
Membrii consiliului de supraveghere trebuie să aibă expertiză în domeniul financiar-bancar, integritate, bună reputație, cunoștințe în activitatea specifică. Primii membrii vor f numiți temporar de către acționari prin Ministerul de Finanțe, iar consiliul de supraveghere numește directoratul pe o perioadă care să nu depășească 18 luni. Mandatul primilor membri are ca obiectiv organizarea.
Scopul acestor fonduri nu îl reprezintă activitatea de privatizare, ci dezvoltarea de proiecte de investiții rentabile și sustenabile inclusiv prin parteneriat public-privat.
Posibile domenii de activitate: finanțarea întreprinderilor în diverse etape, inclusiv start up, finanțarea companiilor de importanță strategică, creșterea competitivității, stimularea noilor tehnologii.
Eurostat sugera să nu beneficieze de garanții: E adevărat a fost un proces de discuții cu cei de la Eurostat, am negociat aspectele și au fost incluse în legea din Parlament. O discuție care e în curs cu toate fondurile din Europa este aceea de cine este clientul. Eurostatul a pus o serie de întrebări tuturor țărilor. Trebuie dovedit că nu statul e clientul, ci economia în ansamblul ei.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.