Aproximativ 4.000 de angajaţi din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului sunt în grevă japoneză, din cauza salariilor mici şi a inechităţilor între aceleaşi categorii de personal. Săptămâna viitoare aceștia vor organiza pichetări şi strângeri de semnături pentru grevă generală, potrivit unui comunicat de presă

Angajații susțin că, în repetate rânduri, Sindicatul Național Sport și Tineret a adus la cunoștință conducerii ministerului că problemele de natură salarială sunt grave și că trebuie găsite soluții în vederea înlăturării discriminărilor, nemaifiind acceptate amânări și tergiversări.

„Tratamentul inegal și discriminatoriu legiferat prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 în ceea ce privește salarizarea personalului din Sport și Tineret au determinat menținerea celui mai scăzut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din România. Astfel, reincadrarea personalului și comprimarea a 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1.300 lei net (1.100 lei net în cazul salariaților din federațiile sportive naționale) nediferențiat pe funcții, grade , trepte, gradații, a dus la apariția unor inechități între aceleași categorii de personal.”, se mai arată în comunicatul de presă.

Printre motivele pentru care angajații vor intra în grevă japoneză se numără și faptul că, potrivit comunicatului de presă al Sindicatului Național Sport și Tineret, 70% dintre salarii sunt egalizate la un cuantum de 1.300 de lei net. De asemenea, alte motive invocate sunt faptul că „angajații din sport și tineret nu sunt încadrați diferențiat în funcție de studii, funcții, răspundere, vechime sau complexitatea muncii lor,
nu se acordă sporul – gradația de vechime: sunt plătiți la fel și angajații cu 1 an și cei cu 35 de ani vechime, există situații când noul angajat are salariu mai mare decât unul cu vechime considerabilă, nu este plătită muncă în zilelele de sâmbătă și duminică, sărbătorile legale și nici orele suplimentare, nu se mai acordă sporul de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul național, începând cu 1 ianuarie 2018 antrenorilor cu sportivi la lotul național le-au scăzut veniturile.”

Comunicatul integral.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday