Inflația anuală a crescut la un nivel record de după unificarea Germaniei în 1990, conform cifrelor oficiale publicate miercuri. Majorarea prețurilor vine pe fondul creșterii costurilor energiei, ca urmare a invaziei ruse a Ucrainei.

Prețurile de consum în martie au crescut cu 7,3%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit agenției federale de statistică Destatis, în creștere de la 5,1% cât erau în februarie.

De la atacul Rusiei asupra Ucrainei, prețurile gazelor naturale și al produselor petroliere au crescut semnificativ din nou și au avut un impact considerabil asupra ratei ridicate a inflației”, a precizat instituția într-un comunicat.

Deutsche Welle notează faptul că acest lucru ar putea pune presiune asupra Băncii Centrale Europene pentru a crește ratele dobânzilor, în încercarea de a combate creșterea prețurilor.

Sursă: DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday