Autoritățile germane au efectuat 130 de percheziții în 11 state federale, la proprietățile a 52 de persoane. 25 de persoane au fost arestate, fiind suspectate de complot împotriva ordinii statului.

Conform procurorilor, suspecții arestați “făceau parte dintr-o organizație teroristă înființată la sfârșitul lunii noiembrie 2021, care avea ca obiectiv răsturnarea ordinii de stat existente în Germania și înlocuirea acesteia cu propria formă de stat”.

Operațiunea a fost anunțată de ministrul german al Justiției, care a precizat că aceasta vizează o rețea suspectată de terorism, cu legături cu mișcarea extremistă Reichsbürger, care se află de multă vreme în vizorul poliției germane din cauza atacurilor violente și a teoriilor conspirației.

În această dimineață are loc o amplă operațiune antiteroristă. Există suspiciunea că a fost planificat un atac armat asupra organelor constituționale”, a anunțat acesta pe Twitter.

Mișcarea Reichsbürger este formată dintr-un număr de organizații și persoane, în principal în statele Brandenburg, Mecklenburg-Pomerania de Vest și Bavaria, care nu acceptă legalitatea Republicii Federale Germania și nici a vreunei autorități guvernamentale ale acesteia.

Sursă: DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday