Reactoarele Brokdorf, Grohnde și Gundremmingen C, ce aparțin E.ON și RWE, vor fi oprite vineri după trei decenii și jumătate de funcționare. Ultimele trei centrale nucleare – Isar 2, Emsland și Neckarwestheim II – vor fi oprite până la sfârșitul anului 2022.

Guvernul condus de Angela Merkel a decis în urmă cu zece ani să accelereze procesul de retragere din sfera energiei nucleare, după ce în 2011, centrala nucleară Fukushima din Japonia a fost distrusă în urma unui tsunami, sporind astfel temerile cu privire la un asemenea incident și în Europa. 

Cele șase centrale nucleare au contribuit la aproximativ 12% din producția de energie electrică a Germaniei în 2021. Ponderea energiei regenerabile a fost de aproape 41%. Totuși, unii analiști cred că închiderea acestor centrale va duce la nevoia și mai mare de cărbune, care a generat, în același timp, 28% din energia electrică a Germaniei în acest an.

Germania își propune să își extindă sursele regenerabile astfel încât să poată satisface 80% din cererea de energie până în 2030 prin dezvoltarea infrastructurii de energie eoliană și solară. Întrebat despre posibilele pierderi ale locurilor de muncă, primarul din Gundremmingen a spus că angajaţii centralei vor fi ocupaţi cu demontarea reactorului după oprire. Oficialul a spus că este de așteptat ca dezafectarea completă a uneia dintre centrale să fie finalizată până în 2040.

Săptămâna trecută, și Belgia a anunțat că va închide toate centralele nucleare din țară până în 2025, dar va continua investițiile în tehnologii regenerabile.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday