Germania. Liderul Partidului Verzilor, potențial viitor ministru de Externe, spune că țara sa nu va ceda “șantajului rusesc” de creștere a prețului gazelor pentru a pune presiune pe operaționalizarea conductei Nord Stream 2, care va lega Rusia direct, ocolind Polonia și Ucraina.

Putem observa o tactică de poker jucată de Rusia. Am auzit că livrările de gaze s-au întrerupt. Nu trebuie să ne lăsăm șantajați”, a declarat Annalena Baerbock în cadrul unui interviu pentru ziarul german Funke. Liderul Partidului Verzilor, considerată deja ca potențial viitor ministru de Externe în cadrul noului guvern german, a precizat că regulile Uniunii Europene prevăd clar că operatorii conductelor nu pot fi în același timp și producătorii gazului pe care îl transportă. 

Gazprom, cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din lume (deținută de Rusia), deține atât conducta Nord Stream 2, dar produce, de asemenea, și gazul care va fi transportat prin intermediul acesteia. Baerbock spune că dacă acest lucru nu se va schimba, conducta va putea fi operaționalizată doar printr-o excepție.

Rusia s-ar putea folosi de acest lucru pentru a autoriza cât mai rapid Nord Stream 2, chiar dacă nu au fost bifate toate cerințele legale necesare”, a spus aceasta.

SPD (Partidul Social Democraților din Germania), care va deține cea mai mare parte din miniștrii noului guvern, a fost tot timpul un susținător recunoscut al conductei care leagă Germania direct de Rusia, în ciuda criticilor conform cărora gazoductul contribuie la creșterea dependenței Europei față de Rusia și lasă, totodată, statele de tranzit, precum Ucraina și Polonia, complet  vulnerabile în fața Moscovei. 

În cadrul alegerilor legislative germane de luna trecută, Partidul SPD a obținut peste 25% din voturi, față de partidul Angelei Merkel, CDU, care a obținut 24% din voturi. Verzii au obținut peste 14% și vor fi al doilea partid ca influență în guvern. Negocierile pentru formarea unei majorități sunt așteptate să dureze câteva luni.

Sursa: Reuters

Folosim cookies