Comitetul consultativ pentru vaccinuri din Germania (STIKO) a mai precizat și că femeile însărcinate, indiferent de vârstă, ar trebui vaccinate doar cu serul Pfizer/BioNTech. Cu toate acestea, STIKO a confirmat că serul Moderna nu are o prezintă un risc ridicat de apariție a unor afecțiuni cardiace pentru persoanele de peste 30 de ani.

Comitetul a menționat că această recomandare se aplică pentru toate schemele de vaccinare, inclusiv cu doza booster, urmând să ajungă la fiecare dintre landurile Germaniei și va fi analizată și, posibil, revizuită de un alt grup de experți.

Potrivit Institutului Robert Koch, aproximativ 40 de mii de persoane s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore, un nou record. Totodată, Germania a înregistrat astăzi o rată record de incidență săptămânală de 232,1 la suta de mii de locuitori (2,3 la mie), cea mai mare de la începutul pandemiei.

Marți, Moderna a depus cerere de autorizare a vaccinului său pentru copiii cu vârste între 6 și 11 ani în Europa. Luna trecută, compania a anunțat că serul oferă un răspuns imunitar puternic pentru această categorie de vârstă.

Surse alternative: Reuters, Deutsche Welle

Sursa Foto: Sebastian Czapnik / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday