Concret, scrisoarea conține o serie de avertizări pentru președintele Emmanuel Macron, pentru guvern și parlamentari, cu privire la “câteva pericole mortale” care amenință Franța, incluzând hoardele din suburbiile imigranților săraci care înconjoară orașele franceze”. Militarii acuză, de asemenea, guvernul că a folosit poliția “ca agent de acțiune dar și ca țap ispășitor”, în  reprimarea brutală a protestelor vestelor galbene din ultimii ani. “Nu mai este momentul să amânați, altfel mâine războiul civil va pune capăt acestui haos și deceselor în creștere, de care veți fi responsabil”, conchide scrisoarea, sugerând o intervenție militară. Textul integral, în limba franceză, poate fi citit aici.

Publicată pe 21 aprilie, scrisoarea a provocat un imens scandal politic în Franța, aceasta fiind susținută deschis de liderul de extremă dreaptă Marine Le Pen, candidat la alegerile prezidențiale de anul viitor, și aflată de anul trecut pe primul loc în sondaje. Pe 21 aprilie s-au împlinit exact 60 de ani de la Puciul Generalilor, o lovitură de stat eșuată, care a încercat să-l forțeze pe președintele Charles de Gaulle să nu admită declararea independenței Algeriei, până atunci colonie franceză.

Guvernul francez a condamnat scrisoarea semnată de soldați, inițial pretinzând că este vorba doar de militari în rezervă. Ministrul Forțelor Armate, Florence Parly, a scris ulterior pe Twitter: „Două principii imuabile ghidează acțiunea membrilor armatei în ceea ce privește politica: neutralitatea și loialitatea”. Ea a avertizat că orice semnatari care încă mai lucrează în armată vor fi sancționați pentru că au sfidat o lege care le cere să rămână neutri din punct de vedere politic. Parly a reamintit cazul unui fost general din Legiunea Străină care a fost concediat după ce a participat la un protest împotriva migranților din Calais.

Sursă alternativă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday