Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului francez, cei cu istoric de călătorie în Marea Britanie vor mai putea intra în Franța doar dacă au cetățenie franceză, dacă au domiciliu stabil în Franța sau dacă au o urgență. Toate excepțiile vor fi detaliate în cursul zilei de astăzi, când vor fi adoptate restricțiile. Fiecare persoană care vrea să intre în Franța trebuie să dovedească motivul pentru care intră. Astfel, călătoriile turistice vor fi interzise.

Totuși, toți cei care intră în țară, indiferent dacă sunt sau nu vaccinați, trebuie să prezinte un test PCR negativ efectuat cu cel mult 24 de ore înainte, după care trebuie să intre în carantină timp de șapte zile. Pot reduce acest interval la două zile dacă prezintă autorităților un nou test PCR negativ.

Noile restricții anunțate purtătorul de cuvânt al guvernului de la Paris sunt luate în contextul numărului din ce în ce mai mare de cazuri noi de infectare cu varianta Omicron în Regatul Unit. Regulile precedente permiteau intrarea în țară a tuturor persoanelor care soseau din Marea Britanie, indiferent de cetățenie, cu prezentarea unui test PCR negativ, efectuat însă cu 48 de ore înainte. 

Joi, autoritățile franceze au raportat 240 de cazuri de infectare cu varianta Omicron, mult mai puțin față de Marea Britanie, care a înregistrat până acum peste 5.300 de cazuri, dintre care 10 spitalizări și un deces. 

Surse alternative: BFM, BBC

Sursa Foto: Dreamstime / 1000Word

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday