Potrivit Financial Times, Stéphane Richard și-a înaintat demisia Consiliului de Administrație al companiei, urmând ca aceasta să devină efectivă până cel mai târziu la finalul lunii ianuarie.

Richard a fost condamnat pentru fapte comise înainte să se angajeze la Orange, pe vremea când era șeful de cabinet al ministrului Economiei de atunci, Christine Lagarde, acum președinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

Litigiul pentru care a fost judecat Richard datează din anii 90, când omul de afaceri Bernard Tapie (decedat în octombrie) a vândut o participație de 400 de milioane de euro la Adidas către o bancă cu capital de stat. Participația a fost revândută apoi cu un profit mult mai mare, motiv pentru care Tapie a dat banca în judecată, pentru fraudă.

În 2008, când Richard lucra în cabinetul lui Lagarde, statul i-a plătit lui Tapie despăgubiri de 400 de milioane de euro. Suma, considerată excesiv, a fost văzută drept recompensă pentru ajutorul dat de Tapie lui Nicolas Sarkozy, în campania pentru alegerile prezidențiale din 2007, câștigate de cel din urmă. Doamna Lagarde a fost și ea găsită vinovată pentru neglijență în funcție publică, în 2016, dar a scăpat de cazier prin plata unei amenzi de 15 mii de euro.

Oficial, mandatul lui Stéphane Richard urma să expire în mai 2022, după 11 ani la conducerea gigantului francez al telefoniei. În ultimele luni, operatorul s-a confruntat cu dificultăți tehnice în Franța și cu o reducere de 3,7 miliarde de euro a capitalului subsidiarei din Spania.

Sursa: Financial Times.

Sursa foto: Twitter Stéphane Richard.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday