Potrivit Institutului francez de Sănătate Publică, marți s-au înregistrat 464.769 de cazuri noi de Covid. Recordul anterior datează din 3 ianuarie, când au fost depistate pozitiv 430.341 de persoane.

Varianta Omicron continuă să pună spitalele sub presiune. Numărul total de pacienți spitalizați a ajuns acum la 26.526, cu aproape o mie mai mulți ca luni. În urmă cu o săptămână, 23.371 de persoane erau internate în spital. Noile internări au crescut cu 11% într-o săptămână, dar numărul pacienților de la ATI se menține însă la același nivel ca marțea trecută, în jurul valorii de 3.900.

A crescut și numărul deceselor cu 5%. Potrivit datelor publicate azi, 289 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, ducând numărul total de decese asociate Covid la 127.554.

Luni, Franța a înregistrat cea mai mare creștere zilnică a numărului de persoane infectate cu Covid care necesită spitalizare din noiembrie 2020.

Sursă: Le Parisien.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday