Metoda de imagistică medicală a fost dezvoltată de cercetătorii de la institutul European Syncrotron Radiation Facility (ESRF) iar noua sursă de radiații X este denumită EBS (Extremely Brilliant Source). Datorită intensității foarte mari a radiației X și a timpilor de scanare mari, această metodă poate fi folosită doar pe organe prelevate în urma unei autopsii, iar nu pentru persoane în viață.

O imagine tomografică tridimensională cu o rezoluție de 25 de microni poate fi creată pentru organe întregi deodată. După această scanare inițială, cercetătorii pot selecta anumite regiuni dintr-un organ pentru a le scana cu și mai mare precizie, de până la 1.3 microni. Cum această rezoluție este mai mică decât dimensiunea celulelor umane, ea vede în interiorul celulelor, starea lor (sănătoase, bolnave, moarte) cât și verificarea stării vaselor capilare de sânge din organul investigat.

Unul dintre plămânii studiați provenea de la o persoană care a decedat de Covid. Imaginile obținute au demonstrat distrugerea structurii alveolare normale, obstrucția alveolară și blocarea vaselor de sânge capilare din plămân. Aceste lucruri erau deja cunoscute în urma analizelor de microscop, dar nicio altă metodă nu permite studierea simultană atât a structurii întregului organ cât și a unor elemente atât de fine, permițând o înțelegere mai bună a mecanismelor din spatele bolii.

O altă caracteristică care poate fi investigată doar folosind această metodă este determinarea volumelor anumitor structuri celulare care sunt prea mici pentru alte metode. Astfel, cercetătorii au putut să identifice faptul că daunele produse de Covid nu sunt uniforme în interiorul plămânului, existând zone mai puțin afectate și zone mai mult afectate, precum și modul prin care este afectată funcționarea plămânului.

În plus imaginile obținute pot fi folosite pentru a înțelege efectul anumitor boli atât la nivelul întregului organ cât și la nivel celular, simultan, precum și funcționarea anumitor medicamente și terapii pe șoareci de laborator, de exemplu.

Sursa: Nature

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday