Elveția a decis să nu ia parte la acordul încheiat între Franța, Germania și Italia, permițând astfel schiatul în stațiunile de pe teritoriul său. 

În aceste condiții, s-a luat în considerare situația în care francezii vor merge în zonele de frontieră, pentru a practica sportul de iarnă, a explicat premierul Jean Castex. Scopul măsurii este de a evita un aflux de turiști veniți din străinătate, a mai spus Castex, care precizează că va fi luată în considerare opțiunea deschiderii pârtiilor după 20 ianuarie.

Deși statele care au zone montane obțin un procent însemnat de venituri tocmai din sporturile de iarnă, prim-ministrul a spus că de această dată a fost pus mai presus interesul pentru sănătatea francezilor. Totuși, există stațiuni aflate chiar pe frontiera dintre Franța și Elveția, cum este cazul Portes du Soleil. Primarul a criticat decizia guvernului de la Paris, acuzând că oficialii nu au fost dispuși să asculte și părerile venite din sectorul turistic.

Precum Elveția, și Spania intenționează să-și țină pârtiile deschise de sărbători, iar Austria a anunțat deschiderea sezonului pe 24 decembrie. Și Bulgaria a anunțat că va permite schiatul în stațiunile sale.

Surse alternative: BBC, CNN

Foto: Unsplash/Amelia Speight

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday