Ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, a precizat că majoritatea suspendărilor sunt temporare, iar o mare parte din personalul medical a acceptat să se vaccineze deoarece “a realizat că legea vaccinării obligatorii este adevărată”. 

Președintele Emmanuel Macron a anunțat, cu două luni în urmă, că vaccinarea anti-Covid va deveni obligatorie pentru lucrătorii din domeniul sanitar, iar angajații nevaccinați din sistem au timp până pe 15 septembrie să fie inoculați cu cel puțin o doză de ser anti-Covid. 

Conform BBC, la o zi după ce termenul anunțat de președintele Macron a expirat și peste trei mii de angajați din domeniul sanitar au fost suspendați deoarece au refuzat să se vaccineze, există temeri conform cărora sistemul medical se va confrunta cu probleme, precum întreruperi ale activității în mai multe spitale, din cauza lipsei de personal.

Spre exemplu, un spital din Nice, sud-estul Franței, a suspendat din activitate aproximativ 450 de angajați, fapt ce a dus la organizarea unor proteste în fața clădirii spitalului. În Montelimar, oficialii unui spital au confirmat că au început deja să reprogrameze intervențiile chirurgicale care nu sunt urgente din cauza lipsei de anesteziști. 

Franța a fost printre cele mai sceptice țări în privința vaccinării, în momentul în care demersul a devenit disponibil la nivel global. Potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Ipsos, în acel moment, doar 40% din populația eligibilă a spus că plănuiește să se imunizeze. Cu toate acestea, odată cu introducerea certificatului verde Covid, Franța a devenit una dintre țările cu cele mai mari procente de persoane imunizate. Până la acest moment, 90% din populația eligibilă a Franței a primit cel puțin o doză de ser anti-Covid. 

Italia, Grecia și SUA au impus și ele vaccinarea obligatorie a angajaților din mai multe domenii, precum sistemul sanitar, militar sau din învățământ.

Sursa: BBC, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday