Danezul Jesper Moller, membru al comitetului executiv al UEFA, a declarat pentru presa din țara sa că cele trei cluburi, calificate în semifinale alături de PSG, vor fi descalificate.

“Cluburile trebuie să părăsească competiția, și mă aștept ca acest lucru să se întâmple vineri, când va avea loc o întâlnire extraordinară a comitetului executiv. După asta, trebuie să găsim un mod prin care să terminăm turneul Ligii Campionilor din acest sezon”, a spus Moller, șeful federației daneze de fotbal.

Comentariile lui Moller au venit la scurt timp după ce președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a spus că dorește să impună interdicții cluburilor rebele.

“Încă analizăm situația împreună cu echipa noastră juridică, dar vom adopta toate sancțiunile necesare și vă vom informa cât de curând posibil. Părerea mea este că, cât mai curând posibil, trebuie să li se interzică cluburilor din Super League accesul la toate competițiile și la jucătorii din cadrul tuturor competițiilor noastre”, a declarat Aleksander Ceferin, președintele UEFA.

Manchester City, Real Madrid și Chelsea fac parte din cele 12 cluburi care au anunțat duminică că vor înființa o așa-numită Superligă europeană separată.

Real Madrid ar urma să se confrunte cu Chelsea, iar Manchester City cu Paris Saint Germain (care nu va participa la noua ligă), în semifinalele Ligii Campionilor.

Sursa: Reuters

Sursa Foto: Tiziano Casalta / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday