Federația Română de Fotbal anunță că Comitetul Executiv UEFA a decis miercuri, 17 iunie, datele de disputare ale jocurilor care vor stabili ultimele patru participante la Campionatul European din vara viitoare.

Astfel, partida pe care tricolorii o au programată în semifinala play-off-ului, în Islanda, va avea loc pe 8 octombrie 2020. În cazul unui succes, naționala noastră va întâlni învingătoarea dintre Bulgaria și Ungaria, în deplasare, pe 12 noiembrie 2020.

În toamnă vor avea loc și partidele din Liga Națiunilor. Competiția va avea programate câte două runde în fiecare din lunile septembrie, octombrie, noiembrie. Practic, selecționatele implicate în play-off-ul EURO vor disputa câte trei jocuri în octombrie și posibil noiembrie.

Miza play-off-ului o reprezintă calificarea la Campionatul European amânat pentru vara lui 2021 și care a fost confirmat că va fi găzduit în continuare de aceleași 12 orașe de pe continent. Turneul final e programat în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday