Plecarea portughezului vine la două zile după ce clubul a fost eliminat din play-off-ul Ligii Campionilor, de Benfica Lisabona. Într-un comunicat, Fenerbahce a precizat că Mourinho “s-a despărțit de club” și i-a mulțumit antrenorului în vârstă de 62 de ani pentru munca depusă.

Mourinho, care a antrenat 10 cluburi, inclusiv Chelsea, Manchester United, Tottenham și Inter Milano, a fost antrenorul lui Fenerbahce un sezon, pe care l-a încheiat pe locul al doilea în campionatul Turciei, dar mandatul său a fost marcat de controverse.

Galatasaray, clubul rival, a anunțat că va ”iniția proceduri penale” împotriva lui Mourinho, pe care îl acuză de ”declarații rasiste”, în urma meciului direct din februarie. Mourinho a negat acuzațiile, spunând că este ”opusul” rasismului și a intentat un proces împotriva clubului, solicitând daune în valoare de 1.907.000 de lire turcești (41.000 de lire sterline). Mourinho a criticat frecvent arbitrajul din Turcia și a primit o suspendare de patru meciuri – redusă ulterior la două meciuri – pentru comentariile sale despre arbitri după meciul cu Galatasaray.

Sursă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday