Marian Zlotea, care a fost și europarlamentar din partea PDL, susține că este nevinovat și anunță că va contesta decizia Curții de Apel București la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și la CEDO și ”la toate instituțiile europene abilitate care mă pot ajuta”.

”În acest moment, știind de această înscenare de sentință care urma să mi se pregatească am părăsit Romania și, la fel ca fostul meu coleg din Parlamentul European, spaniolul Carles Puigdemont, am cerut statut de refugiat politic în altă țară. Cu probele și dovezile pe care le am, inclusiv înregistrările din dosar care îmi dovedesc nevinovăția, îmi voi căuta dreptatea la CEDO”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Este o sentință nedreaptă dată într-un dosar bazat în totalitate pe două denunțuri neîntemeiate date sub presiune de doi inculpați arestați care, ulterior denunțurilor, au fost eliberați” scrie acesta pe Facebook. ”Consider că această sentință este nedreaptă și este o plată politică pentru simplul fapt că nu am fost de acord ca, la un moment dat, cineva să preia PDL mai adaugă el.

Mesajul său reclamă mai multe deficiențe făcute de instanțele de judecată, pe parcursul procesului.

Marian Zlotea a fost europarlamentar între 2007 și 2009, după care a preluat șefia ANSVSA, fiind susținut de PDL. Astăzi, Curtea de Apel București l-a condamnat la opt ani și șase luni de închisoare pentru că i-a forțat pe angajații autorității să cotizeze lunar cu sume de bani pentru PDL.

Foto: Facebook/Marian Zlotea

Sunt nevinovat iar aceasta este o sentință nedreaptă dată într-un dosar bazat în totalitate pe două denunțuri…

Publicată de Marian Zlotea pe Miercuri, 13 ianuarie 2021

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday