Preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat că întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia a decurs foarte bine și că, în afara invitației la ședința plenară, în luna iulie ar putea fi prezentat un raport preliminar cu privire la situaţia legilor justiţiei din România de către cei din Comisia de la Veneţia.

„A fost o vizită de informare. Le-am prezentat câteva aspecte care au apărut în spaţiul public şi dezinformări în spaţiul public în ceea ce priveşte modul în care s-au desfăşurat lucrurile privind cele trei legi ale Justiţiei. Apoi, dumnealor ne-au pus câteva întrebări.”, a declarat Florin Iordache după întâlnirea cu delegaţia Comisiei.

Întrebat dacă membrii Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei vor ţine cont de eventualele critici semnalate de Comisia de la Veneţia, Iordache a răspuns că modul în care legile au fost elaborate este în concordanță cu recomandările Comisiei și că eventualele recomandări viitoare vor fi luate în considerare, iar Parlamentul sau Executivul vor veni cu ,,chestiuni care vizează punerea în acord”.

Deputatul PSD a precizat și că în cadrul întrevederii cu membrii Comisiei de la Veneţia nu s-a discutat despre lipsa unei decizii a preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la decizia CCR prin care trebuie să o revoce pe şefa DNA, Laura Coduţa Kovesi.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday