Comisia Europeană intenționează, conform unui document oficial consultat de jurnaliștii Financial Times, ca pe acoperișurile clădirilor nou-construite să fie instalate panouri fotovoltaice, pentru reducerea amprentei de dioxid de carbon, dar și a dependenței de combustibilii fosili din Rusia pentru încălzirea clădirilor.

Executivul european și-a asumat ca până la finalul acestui deceniu jumătate din energia consumată în Uniunea Europeană să fie obținută din surse verzi“. În acest sens ar fi necesare investiții de sute de miliarde de euro, dar care s-ar traduce în economii anuale de 84 de miliarde, rezultate din reducerea importurilor. Toate aceste calcule sunt cuprinse într-un plan de lucru al Comisiei, denumit “RepowerEU“.

În obiectivul asumat anul trecut în cadrul summitului pentru climă de la Glasgow, Comisia își asumase ca 40% din energia consumată să provină din surse regenerabile în 2030, însă procentul a fost reconsiderat la 50%, după izbucnirea războiului. Până în februarie, înainte de invazie, Federația Rusă furniza Uniunii Europene 40% din necesarul de gaze și 20% din necesarul de țiței. 

Potrivit documentului de lucru, despre care FT scrie că va fi făcut public miercuri, o gospodărie de pe teritoriul blocului comunitar va plăti anual mai mult cu 309 euro, odată cu instalarea de panouri fotovoltaice: “Costurile mai mari cu combustibilul și efortul suplimentar de a reduce consumul de gaze vor majora costurile pentru sistemul energetic cu aproape 10%, în medie, până în 2030”. Totuși, Comisia estimează că în acest mod, va scădea cu o treime consumul de gaze naturale în următorii opt ani. Aceste propuneri trebuie aprobate de Parlamentul European și de statele membre.

“Statele membre ar trebui să lanseze programe naționale pentru a sprijini instalarea acestor panouri pe clădirile cu un consum mare de energie și pe clădirile publice, de la școli la birourile instituțiilor publice”, sugerează instituția condusă de Ursula von der Leyen. 

Sursa: Financial Times

Sursa foto: Wichien Tepsuttinun | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday