Potrivit publicației britanice, care citează trei oficiali implicați în negocierile dintre cele două părți ale conflictului, acordul propus, discutat astăzi pentru prima dată în întregime de negociatorii ruși și cei ucraineni, implică renunțarea guvernului de la Kiev la aderarea la NATO. Totodată, Moscova vrea ca Ucraina să nu găzduiască baze militare străine sau armament pe teritoriul țării. 

Aceasta (neutralitatea Ucrainei) este într-adevăr opțiunea care este discutată în prezent și care poate fi considerată un compromis, a declarat Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al biroului președintelui Rusiei. Ucraina a precizat anterior că va refuza această condiție a Moscovei.

De cealaltă parte, unul dintre principalii consilieri ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru Financial Times că orice acord de încetare a focului ar implica neapărat și necondiționat “retragerea trupelor armate ale Federației Ruse de pe teritoriul Ucrainei” și, desigur, eliberarea orașelor și teritoriilor ocupate de la începutul invaziei. 

Atât oficialii ruși cât și cei ucraineni au declarat că discuțiile de miercuri dintre cele două echipe de negociere au făcut progrese în ceea ce privește fixarea termenilor unui acord. Cu toate acestea, guvernul de la Kiev rămâne sceptic cu privire la intenția președintelui Vladimir Putin de a accepta pacea și se teme că progresul ultimelor discuții dintre cele două delegații ar putea fi o iluzie, un mijloc al Moscovei de a câștiga timp pentru a-și regrupa forțele și, implicit, pentru a relua ofensiva.

Sursa: Financial Times

Sursa Foto: Evgeniy Parilov / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday