Analiștii de box office cred că cifra finală ar putea fi mai aproape de 265 de milioane de dolari, vânzări de bilete numai în America, în condițiile în care filmul a debutat vineri în cinematografele de pe toate meridianele, inclusiv în România.

Producția Marvel Cinematic Universe este pe cale de a avea cel mai spectaculos debut de la începutul pandemiei și al doilea din istorie, după “Avengers: Endgame” (2019), care a strâns 357,1 milioane de dolari din bilete vândute numai în SUA, în weekendul de debut.

Interpretat de Tom Holland în “No way home” (Niciun drum către casă), Peter Parker este pentru prima dată într-un film Spiderman nevoit să trăiască fără a-și mai ascunde identitatea reală, aducând responsabilitățile sale de supererou în conflict cu viața personală și punându-i în pericol pe cei la care ține. Când solicită ajutorul Doctorului Strange (Benedict Cumberbatch) pentru a restabili secretul identității sale, vraja făcută de acesta eliberează cei mai puternici răufăcători care s-au luptat vreodată cu Omul-Păianjen în orice univers.

Recordul anterior de încasări în pandemie era deținut de “Venom: Let There Be Carnage”, cu 90,1 milioane de dolari în weekendul de debut din SUA.

Sursă: CNBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday