Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” condamnă intenția Ministerului Educației Naționale de a diminua substanțial numărul de posturi de la nivelul inspectoratelor școlare în anul școlar 2018-2019, față de anul trecut, conform unei comunicat de presă  

Potrivit organizației, singurul argument este cel al realizării de economii la bugetul de stat: ,,Riscăm, de exemplu, ca școlile să rămână fără personal de pază și întreținere, în condițiile în care sunt multe unități de învățământ unde paza este asigurată din banii dați de părinți. Mai grav este că tăierile de posturi vor afecta și procesul didactic, deoarece sunt vizate inclusiv posturi didactice”.

„La ora actuală, Ministerul Educației Naționale pregătește un ordin prin care vor fi tăiate peste 1000 de posturi din învățământul preuniversitar. Acest lucru va duce la o acutizare a crizei lipsei de personal calificat, existente la nivelul unităților de învățământ.

În plus, riscăm ca orele care se atribuiau până acum la plata cu ora la personalul didactic calificat să fie predate de necalificați sau să ne confruntăm cu imposibilitatea plății sumelor cuvenite cadrelor didactice pentru activitatea prestată în regim de plata cu ora.

Este grav că s-a ajuns în această situație în care, în loc să se majoreze costul standard per elev/preșcolar, MEN preferă să taie și mai mult din cheltuieli, în condițiile în care foarte multe unități de învățământ nu au alocate la ora actuală fonduri pentru plata salariilor în trimestrul IV. Când toată lumea cere la unison creșterea calității actului educațional, MEN vine și ia măsuri care conduc la scăderea acesteia”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”.

Federația solicită Ministerului Educației Naționale ,,să se abțină de la orice astfel de măsură care este nu doar nejustificată, inoportună și în contradicție cu interesul învățământului și cu necesitatea asigurării unui act educațional de calitate, dar și ilegală”.

Reprezentații avertizează MEN „că orice act administrativ cu caracter normativ care va veni să diminueze numărul de posturi va fi contestat în justiție”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday