• Comerțul internațional al României a crescut în medie cu aproximativ +22% în luna august față de aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile au crescut cu +23,3%, iar importurile cu +21,1%. 
  • În primele opt luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, exporturile au crescut cu +24,4%, la 48,1 miliarde de euro, iar importurile s-au majorat cu 24,9%, la 62,7 miliarde de euro;
  • Deficitul balanței comerciale în perioada 01.01.2021 – 31.08.2021 a fost de 14,6 miliarde de euro, mai mare cu 3 miliarde de euro, față de aceeași perioadă a anului trecut.

În primele opt luni ale anului, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor s-au înregistrat la mașini și echipamente de transport (+46,7% export și +36% import) și alte produse manufacturate – mărfuri manufacturate: fier, oțel, cauciuc, metal și alte articole manufacturate precum îmbrăcăminte și accesorii sau încălțăminte (+30,5% export și +30% import). Importurile de alimente în această perioadă au fost de 5,1 miliarde de euro, din care 4,4 miliarde numai pentru alimentele aduse din țările UE. Exporturile au fost de doar 3,6 miliarde de euro, din care 1,6 miliarde de euro, alimente și animale vii exportate în țările UE.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday