Ministrul Educației spune că numărul scăzut al mediilor de 10 față de anul trecut este din cauza modificării structurii subiectelor, fiind prima Evaluare Națională cu subiecte de tip PISA. Rezultatele anunțate sunt înainte de depunerea contestațiilor.

Din 131.179 de elevi de clasa a opta, 123.122 (94%) au susținut examenul, iar 94.526 (76%) l-au promovat. Opt din zece elevi au obținut nota de trecere la proba de Limba și literatura română, în timp ce două treimi au promovat proba la matematică.

Cinci elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1. Ministerul Educației precizează că elevii pot depune contestații astăzi între orele 16 și 19 sau miercuri, între orele 8 și 12. Rezultatele finale vor fi afișate pe 4 iulie, potrivit comunicatului ministerului.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday