Excedentul înregistrat în 2010 era de 88 de miliarde de euro. Dublarea, în decurs de zece ani, echivalează cu o creștere de 7% în fiecare an, arată Eurostat.
Anul trecut, blocul comunitar a importat produse chimice în valoare de 233 de miliarde de euro, cu 79 de miliarde mai mult decât în urmă cu zece ani. Valoarea importurilor a crescut în fiecare an, excepție făcând 2013 și 2020. Exporturile, pe de altă parte, au fost de 411 miliarde de euro, față de 242 de miliarde la final de 2010. Valoarea lor a crescut, în medie, cu 5% în fiecare an.
Germania a fost responsabilă pentru cele mai multe exporturi extracomunitare (105 miliarde de euro), fiind urmată de Irlanda (55 de miliarde) și Belgia (51 de miliarde). Cele mai multe produse au fost cumpărate de Elveția (bunuri în valoare de 51 de miliarde de euro), apoi de SUA (50 de miliarde) și Marea Britanie (33 de miliarde):
Eurostat mai notează că UE a înregistrat un surplus comercial în relația cu opt dintre cei mai mari zece parteneri de afaceri, primii fiind SUA (61 de miliarde de euro), Rusia (13 miliarde de euro) și Marea Britanie (11 miliarde de euro).
Sursa foto: Endostock | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.