Doar Luxemburg (+46%) și Franța (+42%) au înregistrat creșteri anuale mai mari decât România. La nivelul celor 27 de state membre, volumul comerțului cu amănuntul în privința combustibilului s-a dublat, iar cel al produselor nealimentare s-a apreciat cu 38%, în condițiile în care anul trecut, în aceeași perioadă, țările membre treceau prin perioade de carantină. În privința produselor alimentare și a tutunului, volumul vânzărilor a crescut cu doar 3,4%, potrivit Eurostat.

De la o lună la alta, respectiv din martie 2021 până în aprilie 2021, volumul comerțului cu amănuntul a pierdut 3% la nivelul blocului comunitar. În acest interval, s-a menținut volumul comerțului cu combustibili, iar cel pentru al produselor nealimentare a pierdut 4,7%, în timp ce volumul comerțului cu alimente și tutun a scăzut cu aproape 2%.

Tot astăzi, Institutul Național de Statistică a confirmat că în România, în aprilie 2021 față de aceeași lună de anul trecut, s-au înregistrat creșteri semnificative în privința volumului de mărfurile nealimentare (+62%) și de combustibil (56%).

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday