România a avut în luna iunie, pentru a cincea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflației din UE, de 4,7%, în creștere cu 0,1% față de luna mai, arată datele Eurostat. Inflația de 4,7% este calculată pe metodologia Uniunii Europene. Inflația raportată la statistica românească a fost de 5,4%, potrivit datelor publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La nivelul UE, rata anuală a inflaţiei a fost de 2% în luna iunie, față de 1,9% în luna mai. În urmă cu un an, rata anuală a inflației la nivelul UE era de 1,3%.

Cele mai mari rate anuale ale inflației au fost înregistrate în România (4,7%), Estonia (3,9%) şi Ungaria (3,2%), potrivit Eurostat, iar comparativ cu situația din luna mai, rata anuală a inflației a scăzut în trei state membre, a rămas stabilă în alte două și a crescut în 22, între care și România.

Țările care au înregistrat cea mai mică rată anuală a inflației sunt Irlanda, cu 0,7%, Grecia, cu 1% și Danemarca, cu 1,1%.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday