
Biroul de Statistică al Uniunii Europene a evaluat impactul pandemiei, analizând indicatorul denumit ”exces de mortalitate” – creșterea numărului total de decese provocate din orice cauză, față de media anilor anteriori. Astfel, în perioada martie-octombrie 2020, în UE s-au înregistrat cu aproape 300 de mii mai multe decese față de media acelorași perioade din anii 2016-2019.
În aprilie 2020, numărul de decese înregistrate a fost cu 25% mai mare decât media lunilor de aprilie din ultimii patru ani precedenți, cea mai mare creștere, potrivit Eurostat. Între lunile mai și iulie ale anului trecut, acest indicator a scăzut, dar a revenit în creștere între august și septembrie, pe fondul celui de-al doilea val pandemic.
Astfel, în septembrie s-au înregistrat în UE cu 8% mai multe decese față de media ultimilor patru ani, iar ”excesul de mortalitate” a urcat în octombrie cu 17%. Indicatorul a crescut și în noiembrie în toate statele unde există date disponibile, precizează Eurostat.

În România, acest indicator a crescut în lunile:
- aprilie +2,1%, comparativ cu media acelorași luni din 2016-2019
- iunie +3,6%
- iulie + 11,6%
- august +15,9%
- septembrie +14,6%
- octombrie +25,3%
- noiembrie +54,1%
Institutul Național de Statistică al României (INS) a prezentat un studiu în care a arătat numărul de decese înregistrate în primele 11 luni din 2019 și 2020, din care se observă că în luna noiembrie 2020 s-a înregistrat un record negativ pentru o perioadă de pace.
INS arată că principala cauză a fost dublarea morților provocate de bolile aparatului respirator, printre care și COVID-19. Pentru celelalte categorii de boli, mortalitatea în 2020 este comparabilă sau chiar mai mică decât în 2019 – cazul tumorilor sau al bolilor aparatului digestiv.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.