Euro s-a apreciat puternic față de dolar, în așteptarea unei înțelegeri între liderii UE, în ciuda prelungirii cu două zile a negocierilor dintre aceștia pentru pachetul de relansare economică.

Faptul că Summitul UE a fost prelungit atât de mult a reprezentat pentru piețe o dovadă că liderii europeni sunt pregătiți să facă tot ce este necesar pentru a menține unitatea în Zona Euro. După un debut slab în tranzacționările din Asia, moneda europeană a revenit la peste 1,14 dolari, atingând maximul ultimelor patru luni și o medie de tranzacționare din ianuarie 2019.

„Este mai importantă încheierea unui acord decât valoarea cifrelor pe care le va conține înțelegerea”, spun analiștii de piață. 

Liderii UE negociază un fond de redresare economică de 750 de miliarde de euro pentru țările afectate de pandemia COVID-19, dar s-au certat destul de serios pe suma ce ar trebui lăsată sub formă de împrumuturi nerambrusabile celor mai afectate economii, în urma pandemiei. 

Pe piața românească, Euro este azi 4,84 de lei, în timp ce dolarul scade la 4,23 de lei, cel mai mic nivel din iulie 2019.

Sursa: Reuters, Investing.com

Folosim cookies