Euro continuă să crească și se apropie de pragul de 4,68 lei. Cotații BNR, 11 ianuarie 2019: 1 euro = 4.6782, 1 dolar = 4.0586.

Banca Națională a României a anunțat cursul valutar pentru ziua de 11 ianuarie 2019. Moneda europeană continuă să crească și, pentru a treia zi, stabilește un nou maxim istoric. Un euro este cotat la 4.6782 lei. Dolarul american a crescut ușor de la 4.0573 lei la 4.0586 lei.

Joi, BNR a cotat moneda europeană la 4.6764 lei, în timp ce dolarul american a scăzut de la 4,0803 lei la 4.0573 lei.

Miercuri, cursul euro a trecut oficial la pragul de 4,67 de lei, pentru prima oară în istorie. A fost cotat la 4,6722 lei. Dolarul american a fost cotat în creştere la 4 lei şi 8 bani, iar francul elveţian, la 4 lei şi 16 bani. 

Precedentul record negativ a fost înregistrat pe 21 iunie anul trecut, când cursul a fost de 4,6695 lei, potrivit datelor BNR. Marţi, euro a urcat la 4,6670 lei. 

Cu doar o zi înainte de această evoluție a monedei euro, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că OUG privind măsurile fiscale va afecta flexibilitatea și eficiența politicii monetare. 

În ianuarie 2018, valoarea medie a cursului euro-leu a fost de 4,6500 lei/unitate, potrivit datelor BNR consultate de Ziare.com.

Următoarele două luni au fost marcate de deprecieri pentru leu în fața monedei unice, după care situatia s-a echilibrat. Astfel, valoarea medie în luna mai a fost de 4,6387 lei/untate. Vara anului 2018 a venit însă cu o lovitura pentru moneda națională, care s-a depreciat în iunie și a atins precedentul record negativ. Evoluția valorilor medii ale monedei naționale în raport cu euro, în 2018:

Folosim cookies