EURO 2020. Un activist Greenpeace a aterizat fără permisiune cu parapanta pe stadionul din Munchen, înainte de meciul Franța – Germania, în semn de protest față de unul dintre sponsorii competiției. A rănit mai multe persoane în momentul în care a trecut razant pe lângă tribune.

UEFA a transmis că persoanele rănite au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar autoritățile vor lua măsurile necesare pentru actul nesăbuit și periculos”. Conform martorilor, parapanta era prevăzută cu un mecanism cu motor, ale cărui părți au căzut pe teren, în momentul în care protestatarul a atins cablurile de pe stadion.

După acest moment, activistul a pierdut controlul și a trecut foarte aproape pe lângă spectatorii aflați în tribună, moment în care, potrivit UEFA, a rănit mai multe persoane. Acesta a aterizat în final pe gazon și a fost preluat de un echipaj medical, înainte de a fi reținut de forțele de ordine. 

Greenpeace a confirmat că activistul intenționa să protesteze cu privire la faptul că grupul Volkswagen, unul dintre sponsorii competiției, folosește combustibili fosili, cerând să nu mai fie comercializate mașinile pe motorină sau benzină. 

UEFA și partenerii săi sunt pe deplin dedicați turneului EURO 2020, mai multe măsuri au fost implementate pentru combate emisiile de carbon. Din fericire, organizarea meciului nu a fost afectată de această acțiune extrem de nesăbuită și periculoasă, dar, cu toate acestea, mai multe persoane au fost rănite, a transmis UEFA, după precizările Greenpeace.

Sursa: The Guardian 

Folosim cookies