În cadrul unei emisiuni la Antena 3 Ministrul Finanțelor a vorbit despre situația economică a țării. Eugen Teodorovici a spus că estimarea de creștere economică pentru anul viitor este de 5% și că anul acesta ,,trebuie să rămânem la 2,97% ca deficit”.

,,Avem o evoluție spectaculoasă a PIB-ului. Nu poate nimeni contesta datele. Am trecut de Grecia, sperăm să trecem și de Portugalia. Trebuie să facem ceva în zona de investiții publice, mai ales infrastructura rutieră.

Cei care se ocupă de zona economică au păreri împarțite, în funcție de cât de pesimist sau optimist este. Eu sunt o persoană care par a risca, dar nu pot să risc banul țării. Eu spun lucruri fundamentate. S-a auzit că România are o datorie ridicată. Este a 5-a cea mai mică la nivel european. Este la un nivel foarte scăzut, 14-15 state europene sunt peste criteriul stabilit de 60%.

România şi-a achitat obligaţiile la termen pentru anul acesta şi până la finalul anului consolidăm această rezervă din Trezorerie, ceea ce ne asigură finanţare de cinci luni de zile dacă nu mai vrem să luăm bani din piaţă. Iată încă un element de siguranţă că România este o ţară stabilă macroeconomic”,  a declarat Teodorovici.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday