Suma pe care o are de plătit șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum va acoperi costurile pentru creșterea și siguranța celor doi fii pe care-i are cu prințesa Haya, pentru tot restul vieții lor. Cei doi băieți sunt în vârstă de nouă, respectiv 14 ani. 

Instanța a stabilit că cea mai mare amenințare pentru băieți ar putea veni chiar de la șeic, nu din surse externe. Judecătorul a luat în considerare referințele la o ”campanie” de intimidare a emirului adresată prințesei, inclusiv ”capacitatea lui de a folosi software-ul Pegasus”, un program disponibil doar guvernelor și destinat urmăririi telefoanelor și altor dispozitive electronice.

Potrivit hotărârii, Mohammed trebuie să plătească un avans de 333 de milioane de dolari, în următoarele trei luni. Acordul de divorț marchează finalul unui conflict de ani de zile între cei doi soți, în timpul căreia Instanța Supremă britanică a stabilit că emirul și-a folosit ”bogăția imensă, puterea politică și influența internațională” pentru a o reduce la tăcere pe prințesă.

Sursă alternativă: CNN.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday